Ce vremuri binecuvântate
Erau cândva în adunări
Când așteptam frați de departe
Să predice din Sfânta Carte
Sau să ne-aducă noi cântări

Ce părtășii erau atuncea
Ce har de Domnul revărsat
Când se auzea din ceruri vocea
Celui care purtat-a crucea
Și care ne-a răscumpărat

Frați sinceri plini de modestie
Fără pretenții ca acum
Ducând a cerului solie
Cu pâine și cu apă vie
Făcând pe jos ades, mult drum

Erau mesaje minunate
Din Cartea Sfântă, din Cuvânt
Nu predici seci și aranjate
Prin școli sau cursuri învățate
Ci unse, de la Duhul Sfânt

Nu pentru a lor înălțare
Și nici dintr-o slavă deșartă
Ci-n umilință jertfitoare
Simțind la fel cu fiecare
Gata ca tot ce-aveau, să-mpartă

Așa erau pe vremuri frații
Plini de putere și smeriți
Punându-și în negoț talanții
Nu lenevind ca și prelații
Nu alergând după arginți

Nu predicând din răzbunare
Și nici ades din dinți scrâșnind
Nu povestind istorioare
Sau despre-a unor frați slabi stare
Și nici la mese pline stând

Atunci când își făceau lucrarea
Chiar de-aveau piedici și-ncercări
Ardea în flăcări Adunarea
În limbi cerești... era cântarea
Și se făceau chiar vindecări

O, Domnul nostru sfânt și vrednic
Mai adu-acela timp de har
Să ardă iar făclia-n sfeșnic
Să fie-ogorul iarăși rodnic
Să ardă iar rugi pe altar